Inițial, Castelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, patrulateră neregulată. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări cum ar fi: adăugarea turnului de sud (în 1622 după planurile principelui Gabriel Bethlen), construcția unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886 acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.
Cetatea a fost transformata în castel în anul 1920 pe când era în proprietatea reginei Maria, perioadă în care s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare.