luni, 3 ianuarie 2005

Echipament

Salut dragii mei,
De ceva vreme încoace am tot găsit pe rețelele de socializare articole despre ce trebuie să iei cu tine pe munte, cum să te îmbraci, ce sa mănânci, etc... Multe dintre ele erau aberații care mai rău îi încurcau pe cei începători în loc să îi ajute, așa că m-am decis să scriu acest articol, în speranța că, cei care îl vor citi, vor pleca mult mai bine pregătiți, iar numărul celor care plecă pe munte în teniși, pantaloni scurți și tricou, fără alte haine în plus și fără apă se va diminua...
Mai jos, cu portocaliu, veți găsi exact ce produse folosim noi, de unde și cu cât le-am cumpărat dar și cât de bune sau rele sunt.
            Pe scurt, alegi un traseu, te uiți la meteo, iți pui șosetele, bocancii, tricoul tehnic, bluza de polar, pantalonii de trekking, îți iei rucsacul cu windstoperul, pelerina, bețele, trusa de prim ajutor, apa, mâncarea, lanterna, pălăria, căciula și mănușile, frontala, harta, restul accesoriilor și pornești la drum. Nimic mai simplu nu?
Prima tură pe munte chiar nu trebuie să te sperie. Dacă mergi cât de cât pregătit/ă vei vedea că este ușor și frumos. Peisaje sălbatice, flori, aer curat, liniște, marmote, capre negre, flori de colt.... Dar ca să te bucuri de toate acestea fără griji, nu poți pleca așa "cu mâna-n buzunar"... Trebuie să înțelegi și să respecți muntele, altfel poate fi periculos.
Să începem cu începutul... Primul lucru pe care trebuie să-l faci înainte sa pleci pe munte este să

ALEGI UN TRASEU-  Traseul se alege în funcție de experiența ta pe munte, condiția ta fizică și a celor cu care mergi, dar și în funcție de anotimpul în care vrei să mergi. Iarna traseele sunt mult mai grele și necesită echipament mai complex, unele sunt chiar închise, fiind pericol de avalanșă sau alunecare.. este esențial să te informezi înainte de a pleca la drum, câte ore se face, unde sunt izvoare, locuri de campare dacă este cazul, dacă sunt zone periculoase, etc... Dacă nu ai mai fost pe munte începe cu traseele cele mai umblate si mai scurte, cum ar fi în Munții Bucegi, sau în Apuseni, poate în Ciucaș, sau Ceahlău, trasee de 6 ore dus întors ca să ai timp să admiri peisajul să faci poze, sau să te odihnești. De asemenea asigură-te că traseul este bine marcat sau poteca este bătută, pentru a nu te rătăci, caută traseul pe bloguri și întreabă de situația marcajelor înainte de a pleca.
Urmărește prognozele meteo, nu pleca niciodată pe munte când arată vreme rea, mai ales dacă ești începător și te prinde furtuna cu fulgere pe creastă, nu vei ști încotro să o iei și vei fi în pericol. Vremea pe munte se poate schimba de la o oră la alta, trebuie sa fi pregătit pentru orice, voi vorbi despre ce haine să iei cu tine în continuare.
Ți-ai ales traseul, te-ai uitat la meteo, este timpul să te echipezi! Dar ce iei cu tine? Care este minimul necesar?
Poate vrei să experimentezi să vezi dacă iți place sau nu să mergi pe munte, sau nu ai foarte mulți bani la dispoziție pentru echipament dar vrei să pornești la drum și din atâtea chestii și echipamente nu ști care sunt utile și care nu, pe care să le cumperi pentru început și care sunt utile doar pentru cei care fac trasee mai complexe.

BOCANCI-  piesa cea mai importantă de echipament pe munte, în orice drumeție, scurtă sau lungă, bocancii îți vor proteja glezna atunci când vei aluneca sau te vei împiedica, de asemenea au o talpa groasa și  moale care te va proteja de pietriș, de stânci, denivelări și altele care provoacă dureri de picioare. De asemenea dacă sunt impermeabili cu atât mai bine, mai treci prin iarbă udă sau prin râuri, este foarte incomod și deranjant dacă ți se udă bocancii. Dacă nu ai bocanci, măcar o pereche de adidași speciali pentru drumeții ușoare, care să aibă talpă vibram sau ceva asemănător. Aceștia nu îți vor proteja gleznele și nici impermeabili nu vor fi, dar măcar vor fi ok pentru tălpi. Întotdeauna pantofii de munte trebuie să îi iei cu o jumătate de mărime sau chiar cu o mărime mai mari! Niciodată să nu îi iei să fie ficși, nici în lungime nici în lățimeîncalță-i, mergi cu ei prin magazin și asigură-te că rămâne puțin spațiu între deget și bocanc, altfel te vor jena la coborâre sau când vei avea bagaj greu. De asemenea este indicat să ai o pereche de șosete de rezervă, în caz că te uzi sau transpiri.
Iarna vei avea nevoie de bocanci speciali de iarnă, impermeabili și eventual de cremă sau spray pentru impermeabilitate.   îțășâ

APĂ- minim 2litri de apă de persoană/zi. Dacă nu ai apă suficientă riști să te deshidratezi, iar deshidratarea este foarte periculoasă. Poți avea dureri de cap, stări de leșin, dezorientare, poți să te rătăcești sau să aluneci și să cazi, să te rănești sau chiar mai rău să cazi într-o prăpastie.

MÂNCARE- Depinzând ce cate zile stai la munte și de preferințele tale iți vei alege mâncarea potrivită. Recomand să iți iei mâncare în ambalaje cât mai ușoare, de hârtie sau plastic pentru ca fiecare gram cărat in spate contează, și să nu exagerezi cu cantitatea... De preferat alege mâncare ușor digerabilă, te poate durea stomacul dacă faci efort imediat după ce mănânci. Fructele proaspete sau confiate, mierea si cerealele sunt foarte bune, glucoza, dar să nu uiți ciocolata, care îți va da un plus de energie când vei avea nevoie, nu exagera însă. Există tot felul de batoane de cereale pe care le poți lua cu tine. Poți face sandwich-uri sau, noi luăm câteodată caserole cu macaroane cu carne gătite de acasă, mergând atât de des pe munte, ne-am scârbit de sandwich-uri
Carbohidrații sunt foarte importanți. Mănâncă bine cu o zi-două înainte de tură- carne, orez, paste, porumb, fasole, cartofi. In dimineața turei mănâncă ouă la micul dejun. Bananele și merele sunt și ele foarte bune.
Pentru drumeții de mai multe zile cu cortul, vei avea nevoie de arzător/primus și butelie , ca să poți să iți faci cafea dar si supă instant seara, ceva cald înainte de culcare te va ajuta enorm. Mai poți lua cârnăciori afumați, piure instant sau chiar fasole bătută instant, cașcavalul este iar foarte bun, brânzeturile au grăsimi folositoare, oua fierte de acasă, conserve de pește, conserve de fasole sau conserve de mazăre, biscuiți, alune, salam uscat, etc...
Iarna este indicat să iei cu tine un termos cu ceai fierbinte. Te va ajuta enorm.   
        

    ÎMBRĂCĂMINTE-  “Cu ce să mă îmbrac” este marea dilemă a celor care merg pentru prima dată pe munte. În primul rând vei avea nevoie de un tricou tehnic. Acesta va constitui primul strat. Tricourile trebuie să fie sintetice, aceste sunt subțiri, lasă corpul să respire și se usucă foarte ușor. Nu folosiți tricouri din bumbac deoarece acestea rețin umezeala, țin rece la spate și se usucă extrem de greu.
Stratul intermediar va fi format dintr-o bluză de lână sau polar. Dacă iei un polar cu fermoar de tip geacă poți să îl porți și descheiat ca să ti fie mai răcoare.
Stratul exterior. Ca să te protejezi de frig și vânt vei avea nevoie de un windstoper. O greacă impermeabilă și rezistentă la vânt.
Pelerina de ploaie, este și ea foarte importantă și trebuie să o ai mereu la tine. Nu ști cum se schimbă vremea, nu te poți baza 100% pe prognoza meteo, iar dacă te prinde o ploaie torențială și nu ești protejat/ă, consecințele pot fi grave. Pelerina nu trebuie să lipsească niciodată din rucsacul tău!
Pantaloni. Niciodată să nu mergi în blugi pe munte. Sunt foarte mulți pantaloni de trekking in magazine la prețuri decente. Cumpăra-ți o pereche, vei vedea ca nu se compară ca și confort. Dacă totuși nu ai, folosește pantaloni de trening sau colanți, orice pantaloni comozi, care se usucă ușor.
Iarna vei avea nevoie de geacă de iarnă, măcar două polare, mănuși și căciulă impermeabile si călduroase, șosete speciale, și pantaloni impermeabili, eventual două perechi, un strat călduros pe interior și unul impermeabil pe exterior.

ACCESORII- Mereu sa ai cu tine o căciulă subțire, și o pereche de mănuși subțiri. Chiar si vara! Te poate oricând prinde frigul, dimineața sau seara, sau dacă se schimbă vremea și se înnorează sau intri într-un strat gros de nori. Te vor ajuta să nu îngheți. Noi am pățit-o în prima noastră tură în Parâng, unde am folosit pe post de mănuși, perechea de șosete în plus pe care o aveam cu mine. Mi-a fost foarte utilă, la fel ca gluga la geacă pe care o aveam tot întâmplător. Muntele este imprevizibil.
Pălăria de soare și crema cu protecție solară, două accesorii care nu trebuie să lipsească. Chiar și iarna te poți prăjii de la soare deoarece zăpada reflectă razele și sunt periculoase.
Bețe de trekking. Nu sunt obligatorii, dar dacă te apuci serios de munte acestea te vor ajuta enorm la viteză, echilibru, la trecerea peste râuri și la cărat rucsaci mai grei. Merită investit în ele, dar doar după ce ești convins/ă că vei merge mai des pe munte.
Parazăpezile te salvează când e zăpadă mare, iarbă udă sau pericol de vipere!
De asemenea dacă ai hartăbusolăGPSfluier sau telefon este indicat să nu le uiți acasă.

LANTERNĂ- sau mai bine zis FRONTALĂ. Chiar dacă faci trasee de o zi, nu poți ști niciodată când și pe unde te apucă noaptea. Nu pleca fără o lanternă la tine. De ce este frontala mai bună? Frontala este o lanternă care se prinde cu un elastic pe cap, nu numai că vei avea mâinile libere dar se va mișca în același timp și direcție cu capul tău.

RUCSAC-  În funcție de câte zile mergi și rucsacul se va schimba. Pentru ture de o zi un rucsac de 20-30 de litri îți va fi suficient. Ai grijă sa aibă centură lombară, altfel iți va fi incomod și greu de cărat, te vor durea în special umerii. De asemenea este foarte important să aibă husă impermeabilă (de obicei are un buzunărel special unde este depozitată) dacă te prinde ploaia, să iți protejeze conținutul. Pentru 2-3 zile vei avea nevoie de un rucsac de 60-80 litri, în care să iți încapă cortul, sacul de dormit, apa, mâncarea, dar și hainele și accesoriile.

TRUSĂ DE PRIM AJUTOR- este foarte important să nu pleci fără ea. Ce pui în trusă? Medicamente cum ar fi: Algocalmin, Paracetamol, Aspirină, Furazolidon, Claritin pentru cei cu alergii. Pentru uz extern: apă oxigenată, rivanol, alte substanțe antibacteriene. Mai ai nevoie de comprese sterile, fașă elastica și fașă din tifon, plasturi pentru bătături sau bășici, leucoplast, cremă cu protecție solară, brichetă, folie de supraviețuire. Dacă se poate să puneți trusa într-o pungă să nu ajungă apa sau umiditatea la ea.  



    În continuare voi pune lista efectiva cu echipamentul pe care l-am cumpărat noi.
 Ţin să menţionez, că nu am fost plătită, sau recompensată în nici un fel de către nici una din firmele sau companiile menţionate în acest articol. Nu doresc să le fac reclamă sau antireclamă, ci doar să-mi descriu achiziţiile în scopuri pur informative. 
Nu luaţi în seamă data afişată, mulţumesc pt înţelegere. 

1) Geacă de ploaie şi vânt 
Primul lucru pe care l-am avut când am început să urcăm pe munte, şi aici nu mă refer Retezat, am început de jos, gen Bedeleu, Belioara, Colţii Trăscăului.. A fost, Geacă de ploaie şi vânt, acestea au fost de fapt un cadou de la un prieten de familie mai experimentat în mersul pe munte, într-o excursie în Spania, aşa că cel mai probabil nu veţi găsii exact acest produs în România dar cu siguranţă găsiţi ceva asemănător.
Între timp ne-am mai luat ceva windstopere, a lui de la Decatlon Quechua Forclaz 500 Softshell nu mai știu cât a costat, 100 și ceva de lei, este bun dar faptul că nu are glugă este un minus... Iar al meu kilimanjaro de la Hervis preț 150 lei


2) Bocanci.
Al doilea item pe care l-am cumpărat, a venit după câteva ture în care am simţit nevoia unor încălţări mai bune, tenişii şi adidaşii, oricât de ok erau, nu ofereau aderenţă, protecţie, în schimb ne dăruiau dureri de tălpi şi simţeam fiecare pietricică. Neapărat a trebuit să ne cumpărăm bocanci, ceva nu foarte scump dar nici cea mai proastă calitate. Am fost prin intersport şi alte magazine din Polus, noi fiind din Cluj, fără să găsim nimic cum trebuie, din fericire s-a deschis magazinul Decathlon în capătul dinspre Cluj al Polusului de unde ne am luat primii bocanci, pe care încă iii folosim (a trecut cam un an) Bocancii lui Quechua Forclaz 600 de la decathlon preţ 300RonBocancii mei Quechua Forclaz 500 tot de la decathlon preţ 200RonBocancii lui sunt foarte ok, ai mei însă mi-au dat ceva dureri de.. picioare, la început m-au jenat şi din păcate şi acum sunt strâmţi la vârfuri în lăţime, vă recomand să nu vă fie exacţi, din păcate eu pe moment nu mi-am dat seama, păreau perfecţi în magazin, am făcut câteva ture cu ei pe acolo şi nu mă strângeau sau jenau, dar după vreo 3-4h de mers în ei, mai ales la coborâre situaţia se schimbă, aşa că fiţi foarte atenţi, probaţi şi iar probaţi până îi găsiţi pe cei perfecţi pentru piciorul vostru. În rest sunt foarte buni, ambii aderenţi, talpa groasă, izolatori, am trecut prin râuri cu ei, prin noroi, pe ploaie, chiar şi iarna, s-au purtat foarte bine, prin urmare îi recomand!
Noii noştrii bocanci de 3 sezoane sunt cumpăraţi din magazinul Himalaya din Bucureşti










3) Sandale trekking 
Columbia (luate din spania) ideale pentru ture mai uşoare de vară. Din păcate nu le găsesc pe site, dar sunt foarte comode, perfecte pentru vizitat oraşe dar şi pe munte.


4) Rucsaci. 
Ei bine aici avem 3 rucsaci, depinzând unde mergem. A) Forclaz 70+10l symbium access dechatlon preţ 600Ronb) Forclaz 50 symbium dechatlon c) Un rucsac de 40l, din Spania


5) Cortul.
Ei bine, ne-am schimbat şi cortul însfârşit, aveam unul vechi. Am luat Husky Bret 2 de 2 persoane, cumpărat din Cluj de la magazinul Nootka. Preţ 600RonAre 2 intrări, un antreu pt depozitare şi cântăreşte 2,7kg



6) Saci de dormit
2x Sac de Dormit NORDIC 3 SEZOANE MAMMUT cumpărat online de pe military-shop preţ 250lei bucata

 Material: material interior plăcut la atingere asigurând confortul utilizatorului. Guler de dimensiuni mari pentru a împiedica pierderea căldurii. Gluga special realizată oferind o izolaţie foarte bună şi în acelaşi timp păstrează o greutate redusă a sacului  construcţie în 2 straturi.  Lungimea fermoarului 170cm.  Corpul exterior al sacului din material balanceTX (TM), interiorul din material softTX (TM).   umplutură MTI (R) 8.
Temperaturi   la femei temperatura minimă de confort, conform EN 13537: 3 grade Celsius.  La bărbaţi temperatură minimă de confort, conform EN 13537: -2 grade Celsius. temperatură minimă extremă, conform EN 13537 -18 grade Celsius.  temperatură maximă, conform EN 13537 22 grade Celsius.
Greutate: m= 180cm (umplutura de 820g), greutate 1250g.  xl= 195cm (umplutura de 900g), greutate 1400g.
Dimensiuni interioare: umeri 76cm; genunchi 64cm; talpi 52cm.
Volum:   180cm - 6.4 litri.  195cm - 7.2 litri.     Sacul de compresie:   180cm-masura S.   195cm-masura M.

7) Saltea gonflabilă sau izopren. 
Puteţi opta pentru izopren, care este mai ieftin, noi am ales saltelele de la Dechatlon, care deşii una am luat-o din Cluj, iar cealaltă am trimis pe socru să o i-a din Bucureşti, iar preţul a fost de 200 Ron bucata, suntem foarte mulţumiţi de cât de comod dormi pe ea, cât de puţin spaţiu ocupă în rucsac, fară să te mai agheţi prin toţi pomii cu izoprenul.. e drept că trebuie să o umfli, dar nu e dificil de loc durează 2 minute, e şi foarte uşoară. Din păcate nu o mai au pe site să vă ataşez link, un izopren costă cam 30-40 lei

ATENTIE !!!
NU CUMPARATI SALTELE DE ACEST GEN PENTRU DORMITUL PE MUNTE! 
Noi am cumparat 2 ca cele verzi de la Dechatlon, foarte scumpe 200 lei una. Cateva ture au fost ok. Comode, nu foarte grele, intrau in ruccsac, nu ocupau mult loc, toate bune.. Dupa vre-o 8-9 ture salteaua sotului meu a inceput sa se desumfle... foarte incet dar se desumfla, a mea nu, ne am gandit ca el fiind mai greu nu rezista la 75 de kg. Si-a luat izopren si a lasat-o acasa. Salteaua mea a mai tinut cateva ture. Anul trecut nu prea am mers cu cortul asa ca nu am folosit-o. Week-endul trecut am fost pe vf Retezat si am dormit la cort la lacul Bucura. Peste noapte salteaua mea s-a desumflat de tot. M-am trezit dimineata pe pamant, cu nici o izolare intre mine si sol. Noaptea trecuta am avut febra 40, dureri de rinichi si cap. Este clar ca acest gen de saltele sunt O IDEE FOARTE PROASTA PENTRU DORMITUL LA CORT ! Am bagat saltelele in apa sa vedem pe unde iese aerul, iar acesta iesea prin multe locuri pe langa imbinari, bulele de aer erau foarte marunte dar foarte dese nu avem ce lipi la ea.
CONCLUZIE: Nu cumparati astfel de saltele, clasicul izopren este, desii mai incomod, FIABIL! pana la urma asta e mai important, sa nu faci febra si sa ai dureri de cap si rinichi.. 


8) Polar.
 Tot din decathlon ne-am luat 2 polare Forclaz 500 preţ 130Ron Bucata Foarte bune, moi şi călduroase, utile deoarece au fermuar în față și se desfac. Lui i-am mai luat un polar drumeţii forclaz 400 bleu pret 120lei tot de la decthlon, foarte bun cu glugă. Mai avem și bluze subțiri de polar.



9) Parazăpezi.
Au fost cumpărate tot din decathlon. Quechua parazăpezi forclaz trek sunt indispensabile pe zăpada dar foarte folositoare sunt şi în zonele cu vipere, deci se pot folosi chiar şi vara, transpiri dar scapi fără muşcături) "beter safe than sorry" cred eu.



10) Bidoane apă. 
Trekmates Hidrobag 3 L de fiecare, preţ 77 Ron bucata comandat online de pe mormota.ro Ne-au ținut cam 2 ani după care s-au îngălbenit, au prins gust și nu le-am mai putut folosi.


11) Cuţit 
Vânătoare Victorinox Muela 4.2244 preţ 140 Ron comandat online de pe mormota.ro nu pentru vânat evident, ci pentru mâncare, deschis conserve, urgenţe, atac de animale, etc




12) Lanternă
  Lanterna-Maglite-2-D-Cell-LED-Blister-Negru de pe military-shopCare deşii face o super lumină, ca ziua, nu este recomandată în ture lungi deoarece este foarte grea, are 700g cu baterii, aproape un kg de cărat, utilă însă în ture mai scurte sau uşoare


13) Frontale
Petzl Tikka (Lanterna) preţ 95RON bucata, comandate online de pe mormota.ro


14) Spray cu piper
25 Ron de pe military-shop


15) Arzător şi butelie
Pinguin Hiker preţ 85RonButelie cu valvă Pinguin Travel Gas 450 g preţ 29,00 RON, comandate online de pe mormota.ro
16) Tablete-Combustibil-Solid preţ 17 Ron bucata



17) Şepci protecţie soare
Quechua Şapca forclaz anti uvde la Dechatlon preţ 45Ron bucata, am învăţat pe propria piele importanţa şepcilor, nu plecaţi fără una pe munte.



18) Cremă solară
Protecţie uv noi avem în acest moment Elmiplant cu protecţie 50 

19) Tricouri tehnice, maieuri și bluze care respiră
Pt el, pentru protecţia mâinilor împotriva soarelui, sau ture de seară, primăvară sau toamnă, Dechatlon la oferta între 20 şi 40 Ron depinzând de model, Tricouri şi maieuri care respiră tot quechua de la decathlon


20) Pantaloni trakking
De la Dechatlon în jur de 100-150Ron perechea nu mai ştiu şi nu mai sunt pe site.


21) Căni aluminiu
Tot de la Decathlon 13Ron bucata


22) Tacâmuri plastic
Tot de la Decathlon preţ 12Ron bucata, cele din prima poză, si am primit 2 ca cele din dreapta de la un prieten


23) Suprapantaloni pt ploaie
Preţ 60lei şi 120lei 

24) Geci de ploaie
 Raincut de la decathlon 2x40Ron



25) Geci de iarnă
Gecile au fost cumpărate de la Intersport din Cluj Geaca lui este Davison de la McKINLEY preţ 680Ron
Iar geaca mea Danbury wms McKINLEY preţ 480Ron Din păcate nu o găsesc nicăieri pe net de parcă nu ar exista. În poză se mai pot vedea și pantalonii impermeabili de iarnă, tot de la intersport parcă i-am luat.


26) Mănuşi.
Mănuşi freestyle Renegade de la Dechatlon Cluj 100Ron/pereche

27) Rachete de zapadă:
Rachetele lui  TSL 325 (negre) sunt cumpărate de la Dechatlon în Decembrie 2015, au fost 500 și ceva de lei, au avut reducere de la 700lei. Au 1940 g perechea, legături gen snowboad foarte ușor de folosit, coltari în 6 puncte, gheară fată și înăltător.
Rachetele mele TSL 226 (albastre), achizitionate în 2016, au costat 500 lei și au fost comandate de pe site-ul Basecamp.ro de AICI  au 880g bucata, prindere cu chingi si coltari în 6 puncte, gheară fată si înăltător.

28) Colțari:

Colțarii Camp Stalker Universal au costat 2x 395,00 RON și au fost cumpărați de pe Mormota.ro de AICI. Colțari cu legături universale de 12 puncte. Au 960 g. Călcaile și botul  sunt din material termoplastic, care se mulează pe aproape orice bocanc, sunt securizate cu chingile rezistente din nylon.


29) Pioleti:
Pioletul lui  Climbing Technology Alpin Tour (roșu), a costat 269,00 lei și a fost cumpărat de pe basecamp.ro îl gasiți  AICI Realizat din oțel, cu maner din Dural, acest piolet are o greutate de 632 g (70 cm) și vine cu chinga de siguranța inclusă.
Pioletul meu Simond Ocelot (gri cu albastru) , a costat 190lei și l-am luat de la Dechatlon. Cap şi vârf din oţel (60 cm și e un pic mic, are 420g)


30) Hamuri alpinism:
Hamul lui: Ham Singing Rock Spinel, (negru cu galben) de la Nootka, preţ 270lei Il gasiţi AICI.
Hamul meu: Ham Rock Alastru Simond, de la Dechatlon, preţ 170lei, il gasiţi AICI.




31) Căşti alpinism:
Cască Alpinisn/ Escaladă Rock Simond, de la Dechatlon, preţ 95lei/ bucata, Le găsiţi AICI



 Biciclete:
Nu le recomandăm, când le-am cumpărat în 2009 voiam doar să ne plimbăm prin parc cu ele, nu am preconizat că o să urcăm munţi:)) Sunt grele şi au puţine viteze, urci f greu şi nu prea prinzi viteză. Cumpărate de la DHS Polus Cluj, DHS Challenger 800RonDHS Chuper 500Ron


Noua bicicletă a lui Robert este: Focus Black Rider (cea alb cu roșu)
Noua mea bicicletă: Focus Fat Boy 2012 (cea verde cu alb)





Aparate Foto:

Nikon D5100 obiectiv kit 18-55    și     Panasonic Lumix DMC Fz 18




Snowboarduri...
Au fost cadou, aduse din Germania


Înainte să plecăm, ne informăm în legătură cu vremea, De obicei de pe site-urile următoare:
Meteoblue.com
 Vremea-online.ro
Accuweather.com
Vremea_la_munte_munţii_carpaţi

Cam asta ar fi, dacă mai achiziţionăm ceva, voi updata pagina, sper că vă este de folos, iar dacă aveţi sugestii scrieţi-ne fară reţinere. Apropo, noi de exemplu cele mai multe produse le achiziţionăm iarna, preţurile sunt mai bune dar şi cheltuielile de benzină se reduc pt că suntem mai puţin activi, încercaţi şi voi. Mulţumim, să aveţi o zi super bună!

27 de comentarii:

  1. Despre 21: http://www.globalhealingcenter.com/heavy-metals/dangers-of-aluminum (eu folosesc canitze din otel foarte subtire)

    In loc de 22 eu folosesc un swiss-army-knife care contine furculita, cutit, lingurita si desfacator de conserve... la fel, nici fan plastice.

    Lanterna pt. ture lungi sa cautati marca SMALL-SUN cu led CREE (sunt niste chinezarii foarte foarte bine facute) tot ce am(+am vazut la altii) de la ei nu m-a dezamagit, efectiv cum zice firma.

    Felicitari pt. articol,
    bafta in continuare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mda, nici noi nu suntem prea multumiti de nr 22, dar au fost ieftine si sunt usoare, momentan nu am gasit nici un swiss-army-knife cu furculita si lingurita si la pret accesibil... din moment ce avem nevoie de 2 odata...:) poate daca prindem vre o promotie sa ne luam, intradevar plasticul e cam aiurea... dar na, isi face treaba momentan.
      cat despre lanterna, nu prea o mai luam cu noi de cand ne am luat frontalele sunt super si suficiente :)
      cat despre aluminiu... nu stiam, o sa ne gandim la alternative, insa ce mi place e ca e atat de usor....
      multumim pentru comentariu

      Ștergere
  2. titlul zice "Echipamnt" (se poate sterge mesajul)

    RăspundețiȘtergere
  3. Referitor la bocanci, eu am ales o pereche de la LOWA,Ranger care isi merita toti banii.
    Am gasit si un articol cu informatii pe blog proalpin, http://www.proalpin.ro/blog/echipament-de-munte-bocanci-lowa-ranger-clasicii-rock-cilor/

    RăspundețiȘtergere
  4. Exista multe magazine care au produse specializate si mai ieftine decat ofera decathlonul(daca sunteti din cj, puteti sa le si vizitati),
    daca nu macar on-line.
    www.altisport.ro , www.nootkasport.ro , www.attasport.eu , www.mormota.ro , www.emont.ro , Absolut Outdoor -Str. Brassai, langa Ata.
    Referitor la bocanci...sunt f multe firme care la pretul platit pt cei de la decathlon au produse mult mai bune.
    (personal recomand Merrell,Salomon,Tecnica,Scarpa dar nu de la Intersport sau Hervis).
    Chestiile gen polar sau first layer merg si de la decathlon.
    Ca sursa de lumina, trebuie clar sa fie o lanterna frontala ,e usoara si ai mainile libere.
    Recomand http://www.ledlenser.com/ , sau Petzl , Led Lenser au pret mai bun pentru ce ofera, poti sa gasesti la magazinul de articole de pescuit Arrow din CJ.
    In loc de cutit clar trebuie un briceag, poate sa fie Victorinox sau alte firme de incredere, au multe functii si sunt mult mai usoare,
    ca asa ca arma...ai impresia ca il folosesti pana vezi ursu, ca dupa aia renunti.
    Daca vrei protectie cumpara ceva spray cu piper pt urs, nu chestii de caini ca-s inutile.
    In loc de tacamuri..exista spork le are pe toate direct.
    Primusul e ok pt 3 sezoane, sa fie butelia propan-butan.Pt.iarna cam trebuie pe benzina.
    Ce am vazut ca lipseste si e obligatoriu sa aveti:trusa medicala si trusa supravietuire minima-gasesti pe net o gramada de articloe cu privire la continutul lor.
    Pansamente, dezinfectatnte , calmante , antihistaminice ,spray insecte,plasturi,fasa elastica,folie supravietuire , amnar,ata ac.,snur sau paracord, etc.
    Ca echipament in rest, asa pe scurt, husa impermeabila pt rucsac,bete telescopice,ochelari de soare,eventual busola/gps/harta/fluier.
    Ture faine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Rau mai stai cu gramatica... Mai verifica abecedarul si mai scrie 2-3 bastonase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă melissa,
      Nu am nevoie să fac bastonaşe cred că fontul pe care îl utilizez este destul de citeţ, prin urmare nu este nevoie să îmbunătăţesc aspectul acestuia.
      Cât despre abcdar nu mai exagera.
      Da, scriu repede, mă grăbesc şi mai mănânc câte o literă, uneori nu recitesc ceea ce am scris din lipsă de timp sau din grabă, dar acesta nu este un blog profesionist, nu obţin bani din asta, nici faima sau publicitate, nu pretind a fi vreun geniu, aşa că nu trebuie să îmi citeşti blog-ul dacă nu este pe placul tău, nu este dedicat perfecţiunii gramaticale ci iubirii faţă de munte!
      Dacă erai o persoană de treabă, una cu bune intenţii, adresai altfel problema gramaticală, nu cu un ton răutăcios şi batjocoritor! Dacă acesta era cazul atunci apreciam comentariul tău.
      Uită-te la tine, iar în ziua când vei fi perfectă în absolut tot ceea ce faci, atunci o să ai dreptul să mi spui mie să fac bastonaşe şi să îţi baţi joc de viaţă, inteligenţa mea, sau blog-ul meu.
      Până atunci îţi doresc o zi bună, şi suficientă inteligenta să îţi formulezi opiniile pe viitor!

      Ștergere
    2. nu stiu pentru ce te ai obosit sa i scrii atat=))

      Ștergere
    3. nici eu nu stiu de ce te-ai obosit sa ii raspunzi atata "Melissei" :-))

      Ștergere
  6. Hello!
    ...fiindca mi-am propus pentru timpul viitor sa ma indrept din nou spre munte, gasesc foarte utile informatiile voastre si apreciez in mod deosebit faptul ca le comunicati mai departe... de multe ori am carat in rucsac lucruri grele si inutile....care m-au intarziat, uneori m-au facut sa-mi aman destinatiile propuse...m-au cocosat, in trei cuvinte... am o curiozitate (sigur si altele mai apoi)... gecile de iarna de ce sunt asa scumpe...as fi curios care este confortul oferit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, gecile sunt cam scumpe într-adevăr dar cu iarna nu te joci, nu se ştie când poţi rămâne undeva blocat cu orele sau chiar peste noapte aşa că investiţia ni s-a părut că merită, sunt uşoare, f călduroase deşii nu sunt foarte groase, sunt comode, destul de rezistente la apă, mai ales la zăpadă, te lasă să respiri, se pot închide până sus la gură, nu lăsa vântul să intre, protecţie anti zăpada pt mâini care intră sub mănuşi la fel ca pantalonii de ski, au buzunare practice şi fermoare la sub brat dacă te încingi să te răcoreşti fără să îţi dai jos geaca şi să rişti o răceală, suntem foarte mulţumiţi de ele. E posibil să existe şi variante mai ieftine, noi am căutat dar acestea au fost cele mai ieftine la calitatea asta :) sper că ti-am răspuns la întrebare.

      Ștergere
  7. Felicitari pentru initiativa! Multumim ca impartasesti cu noi! Succes si ture faine in continuare. si multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bravo, sunteti tari pentru ca v-ati gasit si mergeti impreunape munte, asta e foarte important. Mihaela, multe lucruri sunt utile din cele pe care le-ai scris, si nu-i bai ca mai gresesti, ai timp sa te corectezi, in fond toti untem perfectibili, si nu te chinui sa dai curs celor care carcotesc. Ce am observat in descrierile tale este faptul ca lipseste cearsaful pijama din sacul de dormit. Cred ca este important in special in turele lungi, dupa ce vii obosit si transpirat sau poate murdar si nu te poti schimba, un cearsaf e binevenit ca sa iti protejezi sacul de dormit. Se poate confectiona in casa din material subtire gen material de dos sau fas. In rest carari cu soare si poate ne vedem pe un munte.
    PS ai totusi grija cat de corect scrii, lumea e plina de carcotasi, sa nu le dam satisfactie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, multumesc pt gandurile bune.
      Cat despre cearseaf nu avem dar ne punem mereu haine special pt dormit inclusiv sosete :p pt a nu murdarii sacii.

      Ștergere
  9. sosetele sunt deosebit de importante ,sapun ,gel,unghiere,telefon mobil,radio cu incarcare dynam(de unde se poate incarca si telefonul mobil);servetele,ochelari de soare,enrgetizante,plicuri de ceauri si supa...etc...batic,pungi de plastic cu fermoar pentru haine curate si murdare,prosop inteligent

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte util acest articol. Sunt începător în drumeții montane,am și descoperit mai târziu pasiunea,dar ma bucur de fiecare data când ma vad acolo,pe poteci. Eu am observat ca la pantaloni e bine sa fie un pic mai largi, cei care au numărul meu nefiind prea ok în talie. Asa ca procedez la pantaloni cam ca la bocanci,ii iau cu un număr mai mare. De obicei folosesc de la Decathlon și nu din cei ma scumpi. Am trei perechi diferite ca model de la Quechua. Cu siguranță sunt și pantaloni mult mai buni,dar pentru de o zi sunt excelenți. La șosete ,eu folosesc de la Lidl,brandul lor Outdoor Crivit și mi se par foarte buni. La încălțăminte folosesc o pereche joasa impermeabila Quechua și o pereche de bocanci din piele impregnată S-karp. Am un rucsac Quechua de 30 l cu sistem de aerisire. În general pentru incepatori e foarte ok Decathlon. Va urez drumeții cu vreme frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Bogdan, mulțumim pentru sfaturi, și eu port pantaloni și tricouri puțin mai lărguțe decât în mod normal, îmi dau mai multă libertate de mișcare mai ales când trebuie să mă cațăr sau să cobor de pe vreo stâncă :D . Cât mai multe drumeții și cât mai mult soare îți doresc !

      Ștergere
  11. Buna ziua!am vazut acolo ca cineva are focus fat boy 2012.Exact aceiasi bicicleta am gasit-o si eu pe olx si voiam sa va cer parerea.Cum e?cum merge?

    RăspundețiȘtergere
  12. Răspunsuri
    1. Salut, eu am ners mult cu ea prin paduri, dealuri si munti si rezista f bine, eu sunt f multumita de ea, are 10•3 viteze, schimbatoare bune, piese bune. Singura chestie mai slaba este furca, pt concursuri e slaba dar pt trasee offroad de 70-80 km e suficienta. Succes in alegere

      Ștergere
  13. Multumesc mult!pai chiar furca nu imi prea convenea,dar am zis ca ii voi cumpara un rock shox tora cu u-turn sau un recon.Cat despre cadru,toptube-ul e lasat sau e cam ridicat(cadrul in sine coboara mult in jos?

    RăspundețiȘtergere
  14. Pe olx parea destul de lasat,dar de exemplu in imanginea asta oficiala pe care o aveti si dvs pe site pare cam ridicat...nu prea imi plac asa ridicate

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu mai si sar cu ele si ma intreb daca rezista la drop-uri de un metru si ceva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu ce sa ti zic, eu nu fac sarituri cu ea,cobor pe pietris si crengi si se descurca bine dar nu am sarit niciodata cu ea, cat despre cadru e undeva la mijloc, mie imi e ok, desi nu e de fete si la cele de fete bara e lasata mult si ghidonul e sus, asta e ceva intre, ghidonul si bara undeva pe la mijloc nici sus nici jos :)

      Ștergere
  16. Am rasfoit articolul si cam ce folositi voi folosim si noi, ma refer ca si functionalitate, doar brandurile difera, dar cu o oarecare exceptie: geci cu puf natural/sintetic.
    Adica in loc sa folosim un hardshell ptr iarna, genul de geci cum sunt cele de schi/snowboard, noi folosim geci de puf + geci de ploaie tehnice (tot hardshell dar mult mai usoare). Adica atunci cand nu ploua sau ninge, doar gecile de puf, celelalte sunt in rucsac.

    In general preferam puful natural, dar avem si variante sintetice (Primaloft) in functie de vreme, cand nu e f frig (primavara/toamna), cele sintetice sunt de preferat, dar iarna cele de pun natural sunt superioare ca si confort/caldura!

    Sunt curios daca intre timp (din 2005 de cand este articolul) acelasi tip de geci au ramas in preferinte !?

    RăspundețiȘtergere